Gânduri pentru început de drum

Stimați părinți,

În data de 14 septembrie 2020 începe noul an școlar, an întâmpinat de noi toți cu întrebări, temeri, dar și cu speranța de mai bine. Purtăm încă în noi senzația amară a anului școlar trecut care parcă nici nu a luat sfârșit, totuși cu fiecare zi trebuie să mergem înainte făcând zilnic față unor noi și necunoscute provocări. Avem deja unele experiențe pe care ne putem baza, astfel începem munca cu tot ceea ce înseamnă noul an școlar. Trebuie să ne apucăm, trebuie să mergem mai departe- generațiile următoare ne sunt încredințate.

Vestea despre anul școlar care debutează, despre grădinițele și școlile care își deschid porțile pentru elevi este una care sună cât se poate de familiar și cunoscut în septembrie. Trebuie totuși să conștientizăm din timp faptul că această deschidere de porți va fi alta decât cele de până acum: accesul exclusiv al elevilor și angajaților grădiniței/școlii, cunoașterea și respectarea regulilor și normelor de igienă și prevenire a răspândirii virusului, a măsurilor stricte concretizate prin purtarea obligatorie a măștii de protecție, de distanțare fizică și igienă strictă, este condiția desfășurării procesului instructiv-educativ la școală, cu prezența fizică a elevilor și profesorilor.

Toți cei implicați în acest proces, dascăli și personal auxiliar, elevi și părinți, precum și întreaga comunitate suntem responsabili pentru cunoașterea și respectarea acestor reguli contribuind -poate- astfel la scurtarea acestei perioade grele, precum și la evitarea contaminării chiar și a unui membru al comunității.

Școala Gimnazială ”Teleki Domokos” asigură un mediu curat, igienic pentru desfășurarea optimă a procesului educațional. Acestei munci cu care toți angajații instituției noastre s-au pregptit pentru primirea elevilor trebuie să i se alăture disciplina elevilor, astfel încât cu răbdare, atenție și răspundere – cu mari eforturi-, dar putem continua anii de grădiniță și de școală. Educatori, învățători și diriginți stau la dispoziția părinților și a elevilor cu toate informațiile necesare, fiind necesar ca acestea să fie luate la cunoștință, să fie învațate și puse în aplicare.

Scopul nostru comun este educarea copiilor în sănătate și siguranță, punerea bazelor vieții lor mature prin cunoaștere și putere sufeletească. Prin respectarea regulilor, sprerând într-o bună colaborare, fiind convinși că fiecare dintre noi crede și luptă pentru acest scop comun, cu fața acoperită, dar cu ochii larg deschiși spre lume, curioși, dar mai ales zâmbitori putem porni în noul an școlar.

director prof. Antal Levente Mihály

Scroll to Top