Teleki Domokos

În cadrul  deosebit de numeroasei familii Teleki se găsesc foarte mulţi oameni celebri. Au fost printre ei politicieni, savanţi, revoluţionari, publicişti, istorici , totuşi au fost puţini cei la care preocupările pentru toate aceste domenii se întrupau într-o singură persoană, ca la Teleki  Domokos (1810-1876), sub acest nume al treilea din familie. Deşi a avut preocupări diverse, posteritatea cunoaşte foarte puţin despre activitatea lui, fiind ignorat în mod nemeritat. Acest lucru se datorează pe de o parte faptului că familia Teleki a avut mulţi oameni de seamă (cancelari, miniştri, savanţi) ai căror faimă  a umbrit într-o oarecare măsură cariera lui Teleki Domokos, pe de altă parte el însuşi a fost o persoană retrasă şi modestă. De asemenea, neparticipând la lupta de eliberare din 1848-1849, nu a avut merite de revoluţionar.

         Născut la Tg.Mureş, căminul adevărat i-a fost la Gorneşti, aici având cea mai mare parte a proprietăţilor sale ca şi, pe vremea aceea încă noul castel neobaroc, aici fiind şi domiciliul stabil al familiei. A avut şapte ani când a murit tatăl său, Teleki III József, mama lui, Teleki Zsófia ocupându-se de educaţia copiilor. Domokos a petrecut opt ani la Colegiul Reformat din Aiud, sub îndrumarea unor profesori ca Szász Károly şi Köteles Sámuel. Mai târziu va fi student la drept la Pesta, unde începe să cunoască viaţa politică a epocii. Peste ani mărturiseşte astfel: ”cei doi ani petrecuţi în asemenea  condiţii, compania celor mai oneşti oameni de stat ai Ungariei, dintre care Széchenyi, îndrăznesc să spun, m-a onorat cu protejare, ajutor, ba mai mult, încredere, mi-au influenţat în mod hotărâtor întreaga mea viaţă” (Deák Farkas:Amintirea  contelui Teleki Domokos, Comunicări din sfera ştiinţelor sociale,1881). Două lucruri trebuie neapărat reţinute: faptul că, considera foarte importantă cinstea in politică, iar cel de-al doilea era mărturisita influenţă a lui Széchenyi, care l-a marcat în toată cariera lui politică: ideea liberalismului naţional, necesitatea  reformelor liberale în locul schimbărilor radicale. Avea douăzeci de ani când se prezintă ca poet, cu poezii patriotice, conforme stilului epocii. Paralel cu aceasta, apare şi ca polician, drept deputat al comitatului Târnavelor în Dieta Transilvaniei. Aparţinea grupului denumit în vremea respectivă ca ”patrioţii  călători” deoarece acolo unde aceştia aveau proprietaţi sau interese, interveneau în viaţa politică a respectivului comitat. Conducătorul consacrat al lor a fost Wesselényi Miklós, iar scopul principal era reglarea liberală a dijmei iobăgesti. Eliberarea iobagilor era considerată ca piatra de temelie a progresului.

              Din 1856 a devenit membru corespondent al Academiei. S-a căsătorit cu Bánfi Iozefa,având două fete,Zsófia si Iozefa. Din păcate, tânăra soţie s-a stins din viaţă după o lungă boală în 1841. Se recăsătoreşte peste ani, în1849, luând-o soţie pe Teleki Klementina. Din această  căsătorie s-au născut doi copii: Géza şi Ilona, mama viitorului prim-ministru Bethlen István (1874-1946). (Domeniul Gorneşti a fost moştenit de Géza, apoi de fiul acestuia, Domokos.

La inceputul anilor ’40 a făcut călătorii îndelungate în Europa de Vest, în Germania, Anglia, Olanda, Elveţia .

În  1845 va lucra la ziarul redactat de Méhes Sámuel, ”Erdélyi  Híradó” (“Vestitorul Transilvan”).             

În 1847 participă la lucrările Dietei din Bratislava, dar la sfârsitul anului se retrage la Gorneşti. El mărturiseste: ”La sfârşitul acestui an, starea precară a sănătăţii mele şi slăbirea sistemului meu nervos m-au determinat  să mă retrag. Însângerarea revoluţiei nu mi-a produs nici o bucurie”. Este de bănuit că nu s-a retras numai din cauze de sănătate, şi desigur nu din laşitate; el fiind adeptul reformelor şi se delimita de lupta armată. Să facem aici o mică digresiune. Istoria naghiarimii este plină de răscoale, revoluţii. Sântem mândri de aceasta, tot aşa cum  îngrijim cu pietate  memoria celor care şi-au sacrificat  viaţa pentru libertate, pentru viitorul naţiunii. Ar fi  o mare nedreptate ignorarea acelora care întrevedeau şi altceva decât lupta armată. O personalitate de seamă a acestei căi a fost Széchenyi István, urmat fiind de Teleki Domokos.

În 1855 a fost ales membru deplin al Academiei Maghiare. Îi apar articole în “Pesti Napló” (“Jurnalul de Pesta”) şi în “Kolozsvári Közlöny” (“Monitorul de Cluj”). Din 1861 reintră în viaţa politică, devine deputat al Scaunului  Mureş.

Realizările cele mai mari ,Teleki Domokos le-a avut ca  istoric. Se pot aminti trei lucrări: ”Istoria regimentelor grănicereşti secuiesti”, ”Atacul lui Horea” şi “Cei doi calugări”. Ultima, despre Visarion Sarai şi Sofronie din Cioara este mai puţin cunoscută, celelalte două se referă la istoria Transilvaniei. În “Atacul lui Horea” rememorează răscoala ţărănească din 1784, pornită ca o confruntare socială, dar care pe parcurs a îmbracat şi un caracter naţional. A fost prima sinteză unanim acceptată şi citată şi în zilele noastre. Lucrarea întitulată “Istoria  regimentelor grănicereşti secuieşti” se ocupă de organizarea regimentelor grănicereşti din secolul XVIII, respectiv analizează ce anume a condus la revolta secuilor şi la măcelul ce i-a urmat la Siculeni (Mádefalva) în 1764, cu  250 de morţi. Se cuvine de amintit concepţia lui Teleki Domokos despre istorie, respectiv istoriografie: ”dacă istoria este asa cum trebuie să fie, atunci este adevărul cel mai luminos, este cel mai drept judecător” scrie el în prefaţa lucrării despre regimentele grănicereşti. Tot acolo spune  că ”înainte de toate istoricul trebuie să caute şi să urmeze adevărul”. Este destul de critic cu propria-i clasă socială şi cu propria-i naţiune: ”În patria noastră este mult prea  îndeajuns, dacă fiecare îşi poartă povara propriilor păcate politice!”

Sfatul lui este şi în zilele noastre actual: ”Ştiinţa trebuie să fie mai presus de curentele politice”. Sunt spusele unei persoane, care ca istoric a putut rămâne obiectiv, iar ca politician a fost adeptul celor mai înaintate  idei ale epocii.

Nu se poate omite rolul de mecena jucat în sprijinul educaţiei. În 1850  contribuie cu 6000 de forinţi la buna funcţionare a şcolii din Odorheiu-Secuiesc, iar în 1862/1863 construieste şcoala reformată din Gorneşti, având                     patru clase, clădire funcţională şi în zilele noastre.

Este un fapt indeobşte cunoscut că una din pesonalitaţile marcante  ale literaturii maghiare din secolul XIX, Gyulai Pál, şi-a petrecut o bună parte din viaţa la curtea lui Teleki Domokos. Mai precis,între iunie 1848, şi primăvara 1853, când a fost educator la familia Teleki şi când inventariază biblioteca ce avea la aceea dată aproximativ 6000 de volume. În 1897 se reîntoarce aici, scriind poemul “La Gorneşti”. În această poezie îl citează şi pe Teleki Domokos:”

Spusa-el de multe ori , ai încredere în viitor

Patria noastră trecut-a prin primejdii mult mai mari

Sieşi rămâne credincioasă  naţiunea noastră

Şi pe viitor vom cunoaşte  răsărituri mult mai tari”.

Să fie acest citat încheierea acestei scurte rememorări.

 

 

prof. Gábor Attila

prof. Diamantstein Gheorghe

prof. Antal Levente M.