Ziua de 26 noiembrie 2019 va rămâne în memoria Școlii Gimnaziale „Teleki Domokos” din Gornești ca fiind ziua festivă a dezvelirii plachetei memoriale dedicată lui Teleki Domokos, personalitate pe care episcopul Szász Domokos o aprecia ca fiind „omul comunității, cea mai mare parte a vieții dedicându-și-o binelui comun, atât ca politician, ca orator, ca scriitor, ca om, cât și ca un lider al comunității reformate…”. În prezența invitaților, a elevilor și a corpului profesoral al școlii, placheta comemorativă realizată cu migală de artistul plastic Borothy Ádam a devenit simbol al școlii noastre.
Acest moment, unic ne-a făcut să simțim că școala de azi e încorporată în interiorul unei comunități unite ce leagă sute de familii prin intermediul copiilor lor, ce aduc la rândul lor un suflu nou, scriind istorie și continuând reușitele celor care au pus bazele acestei școli.
În ceas aniversar rolul central al școlii gorneștene rămâne la fel de important, orientat spre dezvoltarea elevilor noștri, a comunității, prin activități noi, o bună conlucrare cu comunitatea și parteneriate cu organizații și insituții ale statului, fiind conștienți că este rândul nostru să ducem mai departe numele acestei școli.
Pe tot parcursul vieții omul capătă experienţă şi trăieşte o multitudine de evenimente ce îi oferă o siguranţă în alegerile viitoare. Școala de azi este și pentru noi ceea ce a fost odinioară pentru predecesorii noștri, oameni simpli sau de viță nobilă, un loc sigur, propice dezvoltării noastre, aflat la intersecția dintre familie, comunitate și dezideratele europene.
Fiecare colț de coridor, fiecare ușă deschisă va scrie o nouă pagină încărcată de istorie a elevilor ce cresc implicându-se în activități recunoscute la nivel național și internațional și a muncii demnă de respect și laude a cadrelor didactice.
Mulțumim celor care ne-au permis să existăm, celor ce ne-au sprijinit să continuăm și celor cu care astăzi facem echipă, ajutând să se dezvolte în spațiul protectiv al școlii de azi, membrii comunității de mâine.